Iertare pentru pauza lunga pe care mi-am permis-o. Nu a fost chiar de odihna, ba dimpotriva. M-am aglomerat, asta contrazicand prezicerile mele din primele zile ale lunii ianuarie. Scriam atunci ca, daca tot anul va fi precum petrecerea de Revelion, atunci toata lumea ma va invidia pentru pacea din jurul meu. Ei bine, nu a fost sa fie si m-am trezit, aproape fara sa imi dau seama, in mijlocul unor activitati care mi-au rapit pana si putinul timp liber pe care il mai aveam in week-end.
Au fost nenumarate momentele in care mi-as fi dorit sa imparatasesc aici sentimente, evenimente, intamplari. De asemenea, de foarte multe ori, am simtit ca imi tradez un prieten drag, care la nevoie m-a ascultat, iar eu l-am ignorat.
Nu vreau sa scriu despre ceva anume, ci vreau sa imi impac prietenul la care am tipat, care m-a ajutat sa imi descarc tensiunile si care s-a bucurat sa imi asculte realizarile. Cred ca, de fapt, vreau sa ma inteleaga si incerc, intr-un fel sa ma disculp, spunandu-i ce am mai facut intre timp.
Intre timp am mai absolvit niste cursuri, deci cred ca m-am mai experimentat putin. Sau, cel putin, acesta era obiectivul. Mi-am dorit sa transmit gandurile mele frumoase odata cu venirea primaverii si nu am facut-o. Oare d-asta o fi asa urat afara? Mi-ar fi placut sa scriu cateva randuri dedicate femeii, de ziua ei. Nici acest lucru nu l-am facut si imi pare rau.
Am vrut sa scriu despre reuniunea cu colegele mele din liceu, alaturi de cativa profesori. Nu am reusit, dar as fi scris despre fiecare in parte, le-as fi spus ca au ramas la fel de tinere si de frumoase ca in perioada adolescentei. M-am bucurat sa le revad, desi nu le-am spus-o. O fac acum.
De la aceste evenimente care mi-au bucurat sufletul, am cazut in cealalta extrema, traind emotii cumplite dupa tragicele evenimete din Japonia. Poate ca nu eram atat de conectata la ceea ce traiau japonezii, daca surioara mea nu se afla printre ei. Multumesc lui Dumnezeu, ea este bine, dar nu pot sa nu remarc ca lumea este din ce in ce mai afectata de calamitati naturale si de revolte sociale. Nu pot sa nu remarc ca noi, romanii, suntem atat de slabi, de hoti si de parsivi. Ne este teama de cel de langa noi, ne este teama de ziua de maine si nu neaparat de furia naturiii, ci de calicia fara margini a celor care ne hotarasc soarta.
In aceste conditii, incerc, dupa cum spunea si un amic, sa ma bucur de lucrurile simple, aparent lipsite de importanta. Ma educ in acest sens si realizez ca a fi fericit sta in puterea noastra. Bucura-te de surasul copilului tau, bucura-te daca ai reusit sa smulgi un zambet cuiva, bucura-te daca inca mai ai un prieten. Eu ma bucur si daca mananc o ciocolata(de fapt, sunt chiar fericita cand fac asta). Am fost fericita cand am aflat ca surioara mea este bine. Am fost fericita cand mi-am vazut copilul fericit pentru o simpla iesire in parc. Mi-a multumit o zi intreaga pentru ca i-am oferit plimbarea si niste gogosele. Ei pot fi fericiti din lucruri atat de simple, pe care noi le ignoram. La fel si copiii mei de la scoala. Au fost atat de fericiti pentru desfasurarea unei ore de educatie fizica in curtea scolii, pe o vreme varatica, incat mi-au umplut si mie sufletul de bucurie.
In ceea ce ma priveste, sunt fericita daca am puterea sa ii fac pe altii fericiti sau daca reusesc sa le produc putina bucurie. Dupa cum spuneam la inceput, nu am dorit sa scriu despre un anumit subiect, ci doar sa imi motivez absenta. S-ar putea sa mai procedez asa, pentru ca mi-am facut un hobby, se pare, din a ma aglomera. Pana cand reusesc sa mai dau un semn de viata, fiti fericiti si bucurati-va de lucrurile marunte din viata voastra. Sa aveti o primavara frumoasa!
