Craciun de om mare

    Stau in fata laptopului, incercand sa scriu cateva randuri cititorilor-prieteni ai mei. Dimineata ma gandeam sa scriu ceva frumos, sa transmit numai ganduri bune, care sa inmugureasca in sufletele noastre speranta unui an ALTFEL. Imi doream sa fac acest lucru si pentru a-mi transmite mie o stare de bine, sau....de mai bine pentru ziua de maine. Gandurile mele pasnice, bune si oarecum melancolice dupa amintirea Craciunului de odinioara au fost spulberate brusc. Cu ani in urma nu era nevoie sa facem eforturi pentru a ne contopi cu feeria sarbatorilor de iarna. Astazi trebuie sa meditam intens pentru a realiza ce inseamna aceasta sarbatoare, trebuie sa ne concentram la maxim pentru a deveni mai buni si mai curati la suflet si in gandire. Cand ma strofocam si eu mai tare si imi faceam planuri pentru a-mi ferici mai tare copilul, s-a petrecut un BUM langa mine, de care nu pot face abstractie si care imi demonstreaza ca aceasta natiune romana nu mai poate trai linistea sarbatorii care vesteste nasterea Domnului.
     Acel om, care in ajun de Craciun alege premeditat sa se arunce de la balconul parlamentului, in loc sa impodobeasca bradul in familie, mi-a perturbat concentrarea si mi-a readus aminte de ce am inceput sa scriu pe acest blog. Eu am ales o cale mai fericita de a-mi striga ura fata de tot ceea ce se intampla pe langa mine. Acel om a sarit niste pasi, a vrut sa dea o lectie prin sacrificiul lui, dar cui? Ei, cei ce ne conduc si ne batjocoresc, nu surprind esenta unui astfel de gest disperat. Ei nu sunt miscati si nu isi opresc nici framantatul cozonacilor, darmite sedinta deranjata de o persoana repede catalogata ca depresiva? Ce trebuie sa se mai intample pe langa ei ca sa realizeze ca lumea in care traiesc este diferita de lumea in care ne obliga pe noi sa traim? Nu stiu cum as putea sa il ajut pe acest om si pe atatia altii...imi doresc din suflet sa am puterea sa o fac. Sunt alaturi de ei, dar asta nu le foloseste la nimic.
     Mi-as dori sa cred ca Mos Craciun exista si in loc de cadouri, sa ne lipseasca de ceva. Sa ne scuteasca de cei care voteaza legile cu dosul(capul nu stiu la ce sa il foloseasca), de cei care traiesc doar pentru ei, la adopostul unui scut format din oameni de rand, chinuiti.
      Asadar, imi doresc un an in care sa ne reamintim ce inseamna altruismul, cinstea, corectitudinea si, de ce nu, frica de Dumnezeu. Imi doresc un an in care munca acestor oameni care populeaza tara sa nu mai fie dispretuita, un an in care sa nu mai fim sclavi pe teritoriul celor ce au si pot, un an in care sa traim sarbatorile fericiti si linistiti, un an in care sa nu ne mai vedem semenii macinati de dorinta de suicid.
      Cand eram copil, chiar si adolescenta, in perioada aceasta cutreieram orasul alaturi de surioara mea, oprindu-ne la fiecare vitrina impodobita cu beculete si beteala. Mergeam pe bulevard, intre Unirii si Universitate si nu ne saturam ochii privind copacii acoperiti cu plase luminoase si ghirlande. Atunci traiam si simteam altfel aceste zile. Probabil ca durere, chinuri si neajunsuri erau si atunci, dar mintea mea de copil nu le percepea. Pentru copilul meu imi doresc sa creasca usor, lent, iar atunci cand o ghirlanda va fi prea putin sa il bucure, macar sa nu resimta lehamitea fata de ce se intampla pe langa.
       Doresc tuturor sanatate si speranta unui viitor demn. Sa va aduca Mosul daruri frumoase, care sa va bucure sufletele, zile linistite sau agitate de chef (dupa preferinte). Eu incerc sa reiau meditatia, sa ma reintroduc in atmosfera. Probabil ca niste colinde imi vor fi de ajutor.

       La muuuuulti ani!