Cine sunt eu?

           Incerc sa imi fac o scurta caracterizare…hm! E greu sa ma descriu sincer, nu ca pentru un cv de angajare, ci pentru niste oameni care nu m-au vazut si nu m-au cunoscut niciodata. Sunt o femeie aflata la varsta la care multi spun ca e apogeul feminitatii, sunt un amalgam de trasaturi...unii ar spune ca sunt doar o ,,piti" intr-o tara de ,,pitipoance"(stiti, cuvantul cu care sunt etichetate fetele fitoase acum),altii, care ma cunosc mai bine ar spune ca sunt o profesionista, altii ca sunt instabila...nici eu nu mai stiu! Sunt mama si acasa si la serviciu, uneori sunt melancolica, de cele mai multe ori indecisa. Mai multe despre mine, citind povestile mele din viata de zi cu zi, din realitatea noastra(acra – aici am vrut sa spun cruda, dar era prea cuminte epitetul). Ma veti puteapercepe asa cum sunt eu in fiecare zi, niciodata aceeasi.

      Va spuneam ca sunt mama...am un baietel, pe care niciodata nu mi l-am dorit cuminte. Probabil ca dorindu-mi un copil activ, Dumnezeu mi-a dat vreo zece copii teribil de energici, intr-unul singur. Stiti reclamele cu 2 in 1, 3 in 1. Ei bine, la mine sunt 10 in 1. De dormit doarme foarte putin, noaptea, tarziu si doar pana la cantatul cocosului. Cocosul el este. Am ajuns sa caut diverse metode de a-l obosi la maxim, ca sa pice de oboseala, dar nu functioneaza. Rezultatul? Iau energizante. Sa nu ma intelegeti gresit! Sunt atat de mandra de el, incat plictisesc pe toata lumea cu povestiri despre trasnaile pe care le face. Este un copil foarte inteligent si cu o personalitate puternica, dar, uneori, parca as vrea sa faca parte din categoria acelor copii pe care lumea ii daracterizeaza cu ,,unde-l pui, acolo sta”.

      Pentru mine, fiecare moment al zilei inseamna exersarea imaginatiei si a rabdarii. Am senzatia ca nu castig niciodata, sunt intr-o competitie pe care o pierd aproape de fiecare data.

       La locul de munca, fac cam acelasi lucru, pentru ca sunt cadru didactic. Imaginatie, rabdare si tot ceea ce inseamna procesul de invatamant azi. Din pacate, pasiunea cu care se lucreaza in acest sistem este coplesita acum de greutatile pe care trebuie sa le induram, de umilintele si batjocura celor care au facut ca statutul de profesor sa fie luat in deradere de restul societatii, de la buticari, pana la grupurile stranse in parcari la bericioaica. Sunt respectata, nu zic nu...dar parca mi-e din ce in ce mai jena sa spun ca sunt profesor. Mi s-a raspuns de curand: ,,Doar atat ai putut?” . Imi merit soarta, ce sa fac?  

          Sunt tare patimasa, pun suflet in tot ceea ce fac. Sunt o femeie pasionala si mi-am pus interesele pe planul doi. Pasiunea este cea care m-a condus in tot ceea ce  am intreprins in 30 de ani de viata. Ei, o prima impresie despre mine, din primele randuri, probabil v-ati facut. Ma  veti cunoaste mai bine in urmatoarele mele marturisiri. Va pup, pana data viitoare!

                                                                              Profesorasul