Va spuneam, dragii mei, in prezentarea mea de ieri, ca sunt cadru didactic. Sunt invatatoare, asta spun tuturor. Statutul meu e de profesor in invatamantul primar, pana mai ieri ma numeam institutor. Aceste titulaturi se datoreaza studiilor superioare facute dupa terminarea liceului pedagogic. Invatator a ramas cel care are ca pregatire numai Liceul Pedagogic. De ce spun eu ca sunt inca invatator?
Pai ce spune unui om care nu face parte din sistem, numele de institutor? Te gandesti la cai verzi pe pereti! Profesor in invatamantul primar? Am facut un test. Asa cum spuneam, am intrebat pe cineva din afara sistemului de invatamant. Mi-a spus ca este, probabil, un profesor care a ramas fara ore la gimnaziu sau liceu si a coborat la ciclul primar ca sa ii zapaceasca.
Asadar, sunt persoana care preia copilasii in clasa I, care ii invata sa scrie(pe unii mai bine, pe altii mai putin – dovada sunt agramatii care au muuulta putere de decizie in aceasta tara). Sunt persoana care ii formeaza, care ii invata primele lucruri despre viata, care ii modeleaza timp de patru ani. Din punctul meu de vedere, fara a ma lauda in vreun fel, cunoscund munca pe care eu o depun, profesorii ar trebui stimati si respecati de cei aflati la conducere. Daca suntem atat de neimportanti, daca tot nu producem nimic, de ce nu se renunta la sistemul de invatamant? Atat s-a incercat invrajbirea populatiei cu cele patru ore lucrate pe zi, incat lumea chiar crede ca la asta se rezuma meseria de profesor. Dar ganditi-va putin, oameni buni! Ca sa predai acele patru ore, cand pregatesti materialele? Cand citesti cartile de specialitate? Cand proiectezi fiecare ora ce trebuie predata? In fiecare zi, dupa programul de lucru efectiv la clasa. Meseria de dascal nu inseamna simpla prezenta fizica in clasa. Nu poti improviza in fata unor copii care te analizeaza si te critica mai mult ca adultii. Pe langa cele patru ore, timp in care esti conectat psihic la maxim si in care consumul este teribil, mai ai alte cateva ore de pregatit urmatoarea zi. Pentru mine, acasa nu inseamna muncile casnice, inseamna lucrul pentru scoala si, mai grav decat atat, inseamna neglijarea jocului cu propriul copil. Pe langa asta, mai inseamna si neajunsuri financiare si neputinta de a-i asigura cele necesare traiului zilnic. De fiecare data, noi, profesorii am fost acuzati ca nu ne gandim la interesele copiilor. Va spun cu cea mai mare sinceritate, ca nimeni nu se gandeste mai mult ca noi. Si...acum va intreb eu: la copilul meu cine se gandeste?
Probabil imi voi atrage antipatii si voi fi combatuta de persoane care nu vad asa profesorii scolilor noastre. Nici nu vreau sa schimb cuiva parerea. Vreau doar sa spun un fapt real. Sa ma descarc putin, intr-un mod civilizat, pasnic. Nu spun ca printre noi nu mai sunt si neprofesionisti. Exista, asa cum in toate domeniile sunt si oameni mai putin priceputi sau mai putin pregatiti. Dar sunt acele exceptii care nu pot generaliza un caz. Va multumesc pentru rabdarea de a-mi fi ascultat of-ul si, pana dat viitoare, va pup!
Profesorasul
Cred ca sunt si categorii mai "napastuite" decat profesorii/invatatorii ..trebuie sa ne gandim putin si la cei care lucreaza in alte domenii, care au program de dimineata pana seara si nu se intorc acasa in jurul pranzului, cei care ajung acasa seara si nu stiu ce sa faca mai intai, sa faca mancare, curatenie, sa se joace cu copilul sau sa stea pur si simplu sa se odihneasca, fara sa aiba o alta grija...din acest punct de vedere, profesorii sunt muult mai avantajati, pentru ei ziua de munca se termina mult mai repede.
RăspundețiȘtergereDe acord, sunt categorii sociale si mai dezavantajate. Eu nu am spus ca profesorii ar fi cei mai napastuiti, ci am vorbit despre categoria din care eu fac parte, cu trairile pe care le am zi de zi. Probabil am sa scriu cateva randuri(multam pentru idee)si despre alte categorii, pentru a nu fi inteleasa gresit. Starile de revolta, de teama pentru ce va fi maine cred ca le incearca majoritatea romanilor, indiferent de categoria din care fac parte.
RăspundețiȘtergere